Marilena Hagi, soția lui Gică Hagi, a avut un mesaj din numai două cuvinte, dar cât se poate de puternic, pentru nora ei!

Marilena Hagi, soția lui Gică Hagi, a avut un mesaj din numai două cuvinte, dar cât se poate de puternic, pentru nora ei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflați mai puțin în luminile reflectoarelor la cel mai important eveniment din viața fiului lor, Ianis Hagi, părinții fotbalistului naționalei României și-au declarat fericirea și în fața camerelor, spunându-le mirilor cele mai frumoase urări. Cununia religioasă a avut loc la biserica Sf. Visarion din București, iar petrecerea organizată de internaționalul român alături de soția sa, Elena, a avut loc la Domeniul Știrbey, alături de un număr impresionant de invitați, 700.

„Cea mai frumoasă zi!”, a fost reacția lui Ianis Hagi și a Elenei Hagi, care pornesc pe un nou drum împreună și care au avut alături persoanele apropiate la cununia religioasă și la petrecerea de nuntă, iar urările de bine ale părinților au fost culminate de declarațiile Marilenei Hagi, care i-a adresat un mesaj nurorii sale.

„Aştept nepoţi!”, a spus Marilena Hagi

Marilena Hagi, o prezență rară în fața presei din România în raport cu soțul și copiii săi, Ianis și Kira Hagi, a avut câteva declarații de oferit și mesaje pentru tinerii proaspăt căsătoriți. „Le doresc din tot sufletul o căsnicie fericită şi aştept nepoţi. Dar doar Dumnezeu ştie”, a declarat, printre altele, mama lui Ianis Hagi, care a avut un mesaj pentru Elena, acela că așteaptă cu nerăbdare ca familia să se mărească cât mai curând.

Rămâne de văzut, totuși, dacă Ianis și Elena Hagi se vor axa pe viața de familie sau vor pune pe primul loc planul profesional, mai ales că fotbalistul român a avut un Campionat European bun, ultimele sale sezoane fiind marcate de accidentări și prestații sub așteptări.

Astfel, e de așteptat ca Ianis să prioritizeze un potențial transfer la o echipă unde să prindă minute și să-și relanseze cariera în sezonul 2024/2025.

„Sunt sigură că e totul perfect”, a declarat Elena Hagi

Nou-venită în familia Hagi, Elena s-a declarat fericită cu alegerile făcute pentru buna desfășurare a evenimentelor din ziua nunții, zâmbetul și starea sa de bine fiind evidente.

Ianis Hagi a avut un punct de vedere asemănător: „Am avut o echipă în spatele nostru care a muncit mult şi a avut grijă de noi, să iasă cum ne-am dorit. Le mulţumim celor de la Palatul Ştirbey. O echipă întreagă, toţi au fost implicaţi şi totul a decurs foarte bine.”, a declarat jucătorul împrumutat la Alaves în stagiunea precedentă de La Liga, așa că suntem siguri că evenimentul a fost unul pe placul celor doi miri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×